Jucătorul legendar de la Rapid București, Cristian Săpunaru, căpitanul echipei antrenată de Marius Șumudică, se va retrage, după cum a anunțat fostul lui coleg.
În vârstă de 40 de ani, pe care i-a împlinit în aprilie, Săpunaru mai are contract cu echipa alb-vișinie până în vară și încă nu și-a prelungit înțelegerea.
La începutul lunii octombrie, Săpunaru anunța că, dacă nu mai este dorit, pleacă fără niciun fel de probleme de la Rapid, și este dispus să o facă în iarnă, chiar dacă înțelegerea este valabilă până în vară. Junior Morais, care a jucat la Rapid între iulie 2021 și septembrie 2023, crede că fostul lui coleg nu va mai fi din vară la gruparea din Giulești.
„Este un jucător foarte bun, de vestiar, ajută foarte mult echipa cu experiența. Dacă face un pas în spate, îl aștept să vină la Metaloglobus.
El știe care este cel mai bun moment să se oprească. Ieri a jucat 45 de minute, a tras de el, pentru că are probleme la gleznă. Cred că mai joacă până la finalul sezonului, după care se retrage”, a spus Junior Morais, la emisiunea ProSport Live.
De aceeași părere este și Dinu Gheorghe, fostul președinte al Rapidului. Mai mult chiar, el a scos în evidență că au fost destule momente în care prestația lui Săpunaru în meciul cu FC Hermannstadt a fost criticată.
„Aseară a fost evident murumurul la adresa lui Săpunaru. Acolo lumea știe ceva fotbal și nu te iartă. Acceptă, respectă ce ai făcut, dar la un moment dat începe și comentează”, a transmis el.
Săpunaru a mai jucat în trei perioade la Rapid. Prima dată a făcut-o între 2006 și 2008, când a marcat trei goluri în 66 de meciuri. A mai prins 10 partide 2009/2010 (trei goluri înscrise) și alte 13 în 2014/2015 (4). A revenit la echipa din Giulești în vara lui 2021, iar de atunci a bifat 124 de confruntări.
„Dacă Rapidul consideră că nu mai are nevoie de mine, plec fără niciun fel de probleme, că o fi din iarnă, că o fi din vară… Plec! Îmi iau frumos ghetele, îmi iau tricoul, îmi iau echipamentul și îmi văd de viața mea.
Am din ce să trăiesc, am o familie minunată, dacă vreau să mai joc fotbal după 40 de ani, pot să o fac de plăcere și în Liga 3, în Liga 4 sau în Liga 5. Nu este niciun fel de problemă, viața nu se oprește aici”, spunea Săpunaru, în octombrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER